
(tristan tzara)
Ce este de fapt spiritul de furibunda anarhie si de sfruntata lipsa de respect fata de oameni si dogme, daca nu o reactie fata de trecut, fata de tot ce e fix, glorificat, disciplinat si regulat, daca nu greata de banal, de ordinar, de bunul simt comun, dispretul pentru regulile etice, bunacrestere, metodele intelepte si virtutile burgheze ?

VIOLENTA CA NECESITATE
Pat Rock, Green Anarchy, #12, 2003
De-a lungul închisorilor cunoscute sub numele de şcoli se aude destul de des vechea expresie „bâtele şi pietrele îmi pot rupe oasele, dar cuvintele nu mă vor răni niciodată”. Această aserţiune – că niciodată cuvintele nu pot răni – operează ca o faţadă pe care şi-o folosesc în apărare oamenii domesticiţi în momentul când au de suferit tot felul de căcaturi din partea celor din jur.
Bâtele şi pietre nu pot provoca durerea pe care o induce o rană psihologică provocată de strigarea unor porecle sau cuvinte urâte. Oamenii ar trebui să recurgă la violenţă mult mai des folosind-o ca o modalitate de a evita suferinţele psihologice; iată şi câteva motive pentru a face acest lucru: 1. În mijlocul unei bătăi, mintea ţi se distanţează din ce în ce mai mult de căcatul social condiţionat; astfel te întorci forma primară de viaţă şi te transformi într-un animal (iar după cum ştii, toate animalele sunt superioare oricărei fiinţe umane); 2. simţurile ţi se măresc, iar mintea îţi este mult mai clară.
Oricine trebuie să fie conştient că ţinta asupra căreia se concentrează merită actul de violenţă pe care-l comite. Când violenţa este folosită în mod justificat, ea este frumoasă; dar când este nejustificată, este mai urâtă decât dracul. Oricine trebuie să-şi dea seama, de asemenea, de repulsia pe care trebuie să o aibă faţă de violenţa instituţionalizată – cazul armatei, de exemplu; oamenii care servesc în armată merg în locuri îndepărtate şi ucid oameni pe care nici nu-i cunosc. În aceste cazuri violenţa nu e folosită în auto-apărare, ci este mai degrabă o metodă folosită pentru a uşura problemele pentru funcţionarea sistemului în mod eficient. De exempluu, S.U.A. vor ataca Irakul (articolul a fost scris înainte de izbucnirea războiului din Irak – n.n.) pentru petrol, care reprezintă principala resursă de funcţionare a sistemului tehnico-industrial.
Pacifismul este o unealtă a sistemului; cu cât oamenii sunt mai paşnici, cu atât mai mult sistemul va opera mai bine. Violenţa, folosită când trebuie, atacă sistemul în totalitatea sa. Ţineţi minte că orice succes datorat pacifismului (cum a fost de exemplu rezistenţa indiană la ocupaţia britanică) a fost obţinut într-un cu totul alt context decât cel de azi.
Aşa că, dacă doreşti să te lupţi cu puterile existente, antrenează-te să foloseşti arme letale şi învaţă metode de supravieţuire (cum ar fi, de exemplu, să cunoşti toate plantele comestibile din bioregiunea în care trăieşti). Nu este un lucru deosebit de greu. Mergi la expoziţii de arme, citeşte câteva cărţi utile, dar, cel mai important, antrenează-te, pentru că orice carte păleşte în faţa practicii. Dacă biblioteca ta (de fapt, cel mai bun lucru pe care îl produce un regim democratic) nu are cărţile pe care le cauţi, foloseşte-te atunci de schimbul interbibliotecar. De asemenea, fă multe exerciţii fizice şi mănâncă doar hrană sănătoasă. Pe scurt, pregăteşte-te pentru sfârşit (e aproape).

INSOMNIA JUDECATORULUI
Judecatorul, asezat confortabil, se pregateste sa se culce. A cinat foarte bine: stridii, fazan, salata, fructe, dulciuri si altele, toate stropite din belsug cu vin.
Trece o ora, iar somnul cu degetele lui ca de matase refuza sa-i odihneasca pleoapele, sa-i invaluie mintea cu dulcele abur al inconstientei, ca si cum ar fi avut ranchiuna pe el pentru vreun rau pe care i l-ar fi facut in trecut.
Judecatorul nu doarme; judecatorul este cat se poate de treaz, judecatorul este prizonierul insomniei. Mintea lui lucreaza:
„Ce drept am eu sa-l judec pe un om?”, se intreaba el, nesatisfacut de dreptul pe care i-l acorda legea. „Sunt eu mai bun sau mai cunoscator decat concetatenii mei?”, continua el, singur cu constiinta lui, in mijlocul intunericului casei lui.
Isi invaluie capul, ca si cum lucrul care il framanta ar fi in jurul lui si astfel ar putea sa se elibereze de influentele nefaste; dar in van: lucrul care il deranjeaza este inlauntrul sau si ii zgarie nervii, ii zdrobeste creierul si il tine treaz. Este constiinta sa. Mintea lui lucreaza:
„Sunt egalul tuturor celorlalti oameni si, totusi, indraznesc sa le judec actiunile. Cine poate fi sigur ca el nu va comite niciodata o fapta pentru care eu il voi trimite la inchisoare? Ce s-ar intampla daca eu as fi pus in aceleasi conditii in care se afla delincventul, daca as cadea in aceleasi imprejurari si as face exact acelasi lucru pe care il face el?”
Atunci judecatorul isi aminteste de toti oamenii nenorocosi pe care i-a trimis la inchisoare si la spanzuratoare si se cutremura. Mintea lui lucreaza:
„Ce odioasa trebuie sa fie viata intr-o celula de inchisoare. Ma vad pe mine mai jos decat alti oameni de fiecare data cand incerc sa ma vad ca un egal, sa am constiinta de a fi egal cu toti ceilalti, sa nu fiu nici mai bun nici mai rau decat restul omenirii. Fara doar si poate sunt un criminal, de vreme ce ii fac pe oameni sa sufere torturi pe care nu le-as vrea asupra mea. Si in schimb, victimele mele sunt vazute cu dispret si ura, in timp ce eu, calaul, primesc onoruri si recompense! Cat de injusta este dreptatea legala!”
Judecatorul adopta o alta pozitie pentru a vedea daca i se acorda de data aceasta darul somnului. Masura se dovedeste ineficienta: somnul se retrage, ca si cum ar pastra un resentiment profund impotriva lui. Mintea lui lucreaza:
„Oh, ce ganduri atroce! Dar ce imi vine acum in minte? Niciodata nu m-am mai gandit la astfel de lucruri. Ah, cum imi amintesc acum acea scena. Mama in varsta a unui tanar pe care l-am trimis la inchisoare s-a aruncat la picioarele mele, plangand, cerandu-mi clementa, totul in van… Inima mea a ramas impietrita. Innebunesc numai imaginandu-mi ca propria mea mama ar suferi o asemenea umilinta.”
Nervii lui vibreaza intens; ca si cum ar fi zdruncinati de o mana cruda; se zvarcoleste, chinuit, in patul lui confortabil. Inchide pleoapele dar i se pare ca locuinta lui este iluminata. Ingrozit, deschide ochii… totul este in intuneric. „Sunt nervii mei, sunt nervii mei, adusi la marginea nebuniei.” Mintea lui lucreaza:
„Ah, departe de mine, fantome! Nu vreau sa va vad! Nu vreau sa imi amintesc de voi!”
Dar fantomele sunt incapatanate si inconjoara patul judecatorului. Ele isi desfac degetele lor sangeroase in fata lui, descopera piepturi palide acoperite cu gauri negre din care sangele tasneste… El vede cu ochii constiintei pe oamenii a caror executie a ordonat-o.
Somnul a fugit definitiv de langa el, ca si cum ar fi incercat sa razbune o nemultumire, lasandu-l la mila constiintei. Mintea lui lucreaza:
„Innebunesc! Innebunesc! Cati dintre nenorocitii pe care i-am intalnit in strada ar putea fi rudele celor pe care i-am trimis la inchisoare sau la moarte? Dar acea prostituata care a fost aruncata in inchisoare in ciuda promisiunilor ca ar renunta la tristul ei comert doar daca ar putea procura o bucata de paine pentru copii ei neajutorati; nu ar fi putut fi si eafiica, sotia sau sora uneia dintre victimele mele? Nu merit sa ma scuipe cineva in fata?”
Un frumos rasarit, frumos pana si pentru opresorii umanitatii, umplea casa cu claritatea lui, in acelasi timp calmand nervii judecatorului. Cateva ore mai tarziu se vede stand pe o banca, foarte teapan si arogant, trimitand pe oameni asemenea lui, ce de obicei, la inchisoare si la spanzuratoare.

FOTBALUL : Lumini si Umbre
Prin ce se aseamana fotbalul cu Dumnezeu? Prin devotamentul pe care i-l arata multimile de “credinciosi” si prin neincrederea unei mari parti a intelectualilor.
In 1902 la Londra, Rudyard Kipling, se declara scandalizat de fotbal si de “entuziasmul si interesul din jurul idiotilor inapoiati care il jucau”. Mult mai tarziu, la Buenos Aires, Jorge Luis Borges era mai subtil: el a tinut o conferinta pe tema imortalitatii, in aceiasi zi si la aceiasi ora, cand selectionata Argentinei, disputa prima ei partida la Mondialul din ’78; tocmai pentru a provoca atentia Mediei.
Dispretul multor intelectuali conservatori se fonda pe certitudinea lor ca idolatria pentru minge este o superstitie care dauneaza poporului. Posedata de fotbal, plebea gandeste cu picioarele, iar visul subconstient se realizeaza. Instinctul animal se impune in fata ratiunii umane, ignoranta aplatizeaza cultura.
In schimb, multi intelectuali de stanga descalifica fotbalul, deoarece castreaza masele si le consuma energia revolutionara. Paine si circ, circ si paine: hipnotizati de minge, care exercita o fascinatie perversa, constiinta muncitorilor este atrofiata si ii limiteaza la a trai ca niste servitori pentru inamicii lor de clasa.
Cand se credea ca fotbalul este ceva englezesc, un sport al bogatilor, de-a lungul raului La Plata (Argentina), se nasteau primele cluburi populare, organizate de lucratorii de la caile ferate si docherii din porturi. Dar chiar de la inceput, anarhistii si socialistii au denuntat “aceasta masinatie a burgheziei, destinata pentru a evita grevele si a masca contradictiile sociale”. Raspandirea fotbalului in lume era rezultatul unei “manevre imperialiste pentru a mentine poporul oprimat la o varsta infantila”.
In acelasi timp s-au nascut cluburi foarte iubite, precum “Martirii din
Mingea ca un drapel :
In vara lui 1916, in plin razboi mondial, un capitan englez s-a lansat la atac, “jucand mingea”. Capitanul Nevill a sarit parapetul transeei si a sutat mingea catre liniile germane, pentru a declansa atacul. Regimentul sau l-a urmat. Dar capitanul a murit rapus de un glont, insa englezii au cucerit acel obiectiv, putand sarbatorii prima batalie castigata de fotbalul englez pe frontul de lupta.
Multi ani dupa aceea, la final de secol 20, patronul clubului Milan a castigat alegerile din Italia, cu un slogan: Forza Italia!; care provine din tribunele stadioanelor de fotbal. Silvio Berlusconi promitea ca va salva Italia, asa cum a salvat Milanul – superechipa care castiga tot; dar electoratul impresionat de promisiunile sale, a ajuns dupa alegeri pe marginea prapastiei.
Fotbalul si patria au mers tot timpul impreuna, deoarece politicienii si dictatorii au speculat frecvent fenomenul, pentru a castiga popularitate. Nationala Italiei a castigat mondialele din ’34 si ’38 in numele patriei lui Mussolini, iar jucatorii salutau publicul cu mana dreapta ridicata (salutul fascist).
Si pentru nazisti, fotbalul era o chestiune de Stat. Un monument, aminteste in Ucraina, de jucatorii echipei Dinamo Kiev din 1942, care in plina ocupatie germana au facut greseala de a infrunta selectionata lui Hitler, pe stadionul local. Au fost avertizati: daca castigati – muriti ! Au intrat resemnati ca vor pierde, cu picioarele tremurande; dar nu si-au putut permite pierderea demnitatii. Au fost impuscati cu echipamentul pe ei, in spatele unei baraci, imediat dupa terminarea partidei.
Fotbalul si patria, fotbalul si poporul :
In 1934, intre Bolivia si Paraguay a izbucnit un razboi (Chaco), pentru un desert pierdut de pe harta. Crucea Rosie paraguayana a format o echipa de fotbal, care a jucat in mai multe orase din Argentina si Uruguay, pentru a strange bani pentru a ajuta ambele tabere implicate in conflict.
Trei ani mai tarziu, in timpul razboiului civil din Spania, doua echipe de fotbal au fost adevarate simboluri ale rezistentei democratice. In timp ce Franco, Hitler si Mussolini, bombardau republica spaniola, o selectionata basca pleca in turneu in Europa, iar clubul Barcelona disputa partide in Statele Unite si in Mexic. Guvernul basc a trimis echipa Euzkadi (nationala basca), in Franta cu misiunea de a face propaganda si a strange fonduri pentru aparare. Simultan, clubul Barcelona se imbarca pentru America, avand aceiasi misiune. In 1937, presedintele clubului catalan, avea sa cada sub gloantele franchiste. Dar atat clubul sau, cat si reprezentativa basca, au reusit sa fie – atat pe ternul de fotbal, cat si in afara lui – ambasadoarele unei democratii amenintate.
In timpul razboiului, doar patru jucatori catalani si unul basc, s-au mai intors in Spania. Cand republica a fost invinsa, FIFA i-a declarat “rebeli”, pe cei care au refuzat sa se intoarca si i-a amenintat cu excluderea definitiva. Dar multi dintre ei au preferat mai degraba sa fie incorporati in fotbalul latino-american. Jucatorii basic au format, in Mexic, clubul Espana, care s-a dovedit a fi imbatabil in primii sai ani. Celebrul atacant al echipei Euzkadi (Tara Bascilor), Isidoro Langara a debutat si el in 1939, in fotbalul argentinian. In prima sa partida, a marcat patru goluri pentru clubul San Lorenzo, unde il avea ca servant pe fostul sau coleg, mijlocasul basc – Angel Zubieta. Ceva mai tarziu, in 1945 Langara a fost incoronat cu titlul de goleador (cel mai bun marcator) si in campionatul din Mexic.
Clubul model al Spaniei lui Franco, a fost Real Madrid, care a dominat lumea fotbalului intre 1956 – 1960; cand a castigat patru cupe ale Ligii spaniole, cimci cupe Europene si una intercontinentala. In orice parte mergea, Real Madrid, lasa lumea cu gura cascata (la propriu). Astfel, dictatura lui Franco a beneficiat de o nesperata ambasada ambulanta. Golurile, marcate de Real si transmise la radio, aveau un efect mai eficace si mai triumfator decat imnul de stat. In 1959, Jose Solis, unul din liderii regimului a tinut un discurs de multumire pentru jucatorii madrilène: “…gratie voua, oamenii care inainte ne urau, au ajuns acum sa ne inteleaga”. Precum Cid-ul invingator, Real Madrid, intruchipa virtutile Rasei, desi echipa se baza mai mult pe legiunea straina. Printre titulari erau: un francez – Kopa, doi argentinieni – Di Stefano si Rial, un Uruguayan – Santamaria si ungurul – Puskas.
Dupa ce ungurul Kubala, de la FC Barcelona, a fost sanctionat doi ani de FIFA pentru ca a jucat in exil, din 1956 si alti jucatori maghiari, printre care Puskas, Czibor si Kocsis au fost sanctionati cu cate un an; desi in Ungaria, tancurile sovietice zdrobeau insurectia populara.
„Anarhistul este o creatura foarte rea. Este var primar cu gorila. Omoara presedinti, printi, directori, de asemenea le saboteaza summit-urile si concediile. Are parul lung, neangrijit pe cap si pe toata fata. In loc de unghii, are gheare lungi, ascutite. Anarhistul are multe buzunare in care poarta pitre, cutite, arme si bombe. Este un animal de noapte. Dupa lasarea intunericului, se aduna in grupuri, mari si mici si planuiesc raiduri, atacuri, crime si nenorociri. Se trage la sorti pentru a se alege cine trebuie sa indeplineasca treaba.
Anarhistului nu-i place apa. Nu se spala niciodata si nu-si schimba hainele. Este intotdeauna insetat si bea numai apa sarata. Casa anarhistului este in Europa, in special Italia. Cativa au fost exportati in America de Nord, unde sunt de temut si urati de oamenii de treaba si sunt vanati pe oriunde ei se arata.
Lui tata nu-i plac anarhistii deloc. Il fac sa viseze urat, zice el. A dat ordine sa fie prinsi si inchisi in custi si va face tot ce ii sta in putinta sa nu ii mai lase sa vina in tara asta. Daca se strecoara vreunii, va pune sa fie impuscati precum cainii turbati, mexicanii, leii de munte si alte asemenea animale. Ma antrenez in fiecare zi cu pusca mea ca sa pot sa impusc aceste animale salbatice cand voi fi mare.”

In afara ordinii
Nu suntem marfuri sau mercenari. Nu suntem produse care se vand singure. Nu putem fi cumparati sau inchiriati – deja ne apartinem noua insine.
Ce copil viseaza cu adevarat ca atunci cand va creste sa fie un grataragiu sau un vanzator de popcorn? Ce inima tanara isi doreste sa conduca firme de publicitate sau sa isi supervizeze colegii “membrii de echipa” la un supermarket al unei corporatii? Renuntam pentru ca piata nu ne poate oferi nici o bogatie pe care sa o putem recunoaste. Discuri video digitale? Suntem satui sa vizionam actori, vrem propriile noastre aventuri. Partide politice, solutii legislative? Vrem o data experienta folosirii propriei noastre puteri, sa ne reprezentam pe noi insine. Spuneti-ne ca avem nevoie de mai multa educatie, vom rade. – stim ca nu exista loc pentru noi toti in varf, si incepem sa ne intrebam daca vrem sa ajungem acolo, oricum. Spuneti-ne ca avem nevoie de o etica a muncii mai buna, retete pentru medicamente, consiliere profesionala, ingrijire psihiatrica, poate o vara in tabere studentesti, ne vom bate joc de toate astea – stim, in sfarsit, ca nu noi suntem problema. Trecem peste toate cu tratamente ale simptomelor, dand vina pe victime. Intotdeauna ne-ati spus ca daca ne vom pierde slujbele, ar fi sfarsitul lumii – suna ca merita o incercare.

Ne-am nascut intr-o lume in care:
Visele si dorintele au fost inchise in custi
Revolta a fost legata cu lanturi
Minunatul a fost incatusat
Gandul a devenit rigid, protejandu-se de orice critica
S-a incetat sa se mai nasca monstri uimitori
Am pierdut contactul cu frumusetea iubirii
Nu se mai nasc copii cu aripi
Aceasta lume a incetat sa creasca si a inceput sa putrezeasca
Astazi, realitatea sociala este un cadavru fara viata, fara pasiune.


Viu in tinutul mortilor.
Ei mananca mancare moarta cu dinti falsi. Cladirile lor au fatade false, radioul si televiziunea lor transmit un aer mort. Ei omoara timpul ca spectatori ai unor imagini false. Corporatiile lor sunt vinovate de reclama falsa, iar „oportunitatile” lor de angajare ofera numai un tratament criminal, plictiseala letala si supunere mortala; ei iti impun sa respecti termene limita.
Ei locuiesc in orase moarte si fac miscari false, neajungand niciunde de fapt, mergand zi de zi pe aceeasi cale a disperarii. Pana si aerul lor este conditionat. Ei iti cer sa iti dai viata ta pentru tarile lor, pentru religiile lor, pentru economiile lor, tie ramanandu-ti doar….
Sistemul lor este organizat de inteligenta artificiala si ofera numai o realitate virtuala. Cultura lor te va tintui la pamant si te va plictisi pana la moarte; stilul lor de viata este fara viata, existenta lor este un impas permanent. Totul la ei este mort si fals. Singurul lucru care este de nesuportat este ca nimic nu este de nesuportat. Cand vom cere mai mult?
Lupta este pentru viata, pentru adevarata viata. Lupta, prostule, viata este adevarata!

CINE SUNTEM:
- Iubitori ai LIBERTATII, individuale si colective!
- Dusmani si inamici declarati ai oricarui tip de autoritate, individuala sau organizata: societate, Stat!
- Impotriva oricarui tip de putere: dictatoriala sau democrata; fascismul, comunismul, democratia, sunt sisteme la fel de criminale, bazate pe exploatarea oamenilor de catre o minoritate de guvernanti si privilegiati, protejata prin violenta statului
- Impotriva politicienilor care mint si manipuleaza oameni, iar cand acestia ies in strada sa ceara socoteala ii reprima in forta
- Impotriva patronilor care fura si exploateaza muncitorii cu ajutorul legii
- Impotriva mafiotilor care-si trag seva din saracia oamenilor, dintre care cei mai amarati si mai disperati ajung in inchisoare in locul adevartilor vinovati
- Impotriva serviciului militar, care-i dreseaza pe indivizi la supunere oarba si ii invata cum sa ucida
- Impotriva razboaielor, in care sunt manati doar cei saraci, sa se macelareasca intre ei pentru interesele economice si politice ale stapanitorlor
- Dusmani ai disciminarilor rasiale, ai sexismului si nationalismului; suntem iubitori de egalitate si diversitate
- Inamici ai frontierelor si frati ai tuturor exploatatilor din lumea intreaga
- Suntem pentru REVOLUTIE, pentru dezradacinarea totala a acestei lumi putrede, bazata pe exploatare si divizata in clase sociale: in exploatatori si exploatati, in bogati fericiti si saraci care sufera
- Suntem pentru o lume noua, libera, fara clase sociale si bazata pe libertatea tuturor, pe solidaritate, ajutor reciproc si auto-organizarea oamenilor fara nici un fel de sef sau autoritate care sa incerce sa se impuna
- O societate unde cetatenii insisi vor fi cei care-si vor gestiona timpul si produsul muncii lor. Unde fiecare se va bucura de viata sa, de posibilitatea de a descoperi placerile si pasiunile daruite de aceasta, de a-si dezvolta capacitatile intelectuale si artistice (care acum sunt privilegii de care se bucura doar cei bogati)
- Suntem pentru o lume de oameni liberi si egali, fara stapani si fara sclavi
- In cateva cuvinte, asta este ceea ce vrem noi, acestea sunt idealurile spre care tindem si pentru care luptam noi: ANARHISTII
DECAT CU CAPUL PLECAT – MAI BINE TAIAT !

DEBUTUL AMURGULUI HORMONAL
Cel mai mare dusman al spiritului liber este un profesor de rahat. El este frustratul care atunci cand e in pat cu jumatatea se inchipuie imbracat in piele, batandu-te pe tine la fundulet pe catedra. Este cel care-ti vorbeste despre valoril morale scobindu-se in nas, care-ti spune tot timpul ca mai destept doar pentru ca a terminat o facultate. Desi toti stiu cum a carat la lector si decan zeci de cadouri, cu ocazii mai mult sau mai putin inventate, ca sa treaca de la an la an. O alta specie de rahat este proful care-ti pun o eticheta de cum te vede si care nu da doi bani pe tine, daca indraznesti sa nu casti gura la ceea ce zice. Iar daca-l contrazici, desi ai argumente, are el grija ca in cancelarie sa vorbeasca cu ceilalti profi sa te chinuie si ei la ore.
Spiritul de turma urla de mult in ei! Profii au o putere mult prea mare de a influenta. Nu li se spune clar de ce vin la scoala si ce sunt datori sa faca. Spiritul de turma izbeste la orice pas in societatea noastra, dar in invatamant e prea evident. Dupa 4 ani de liceu bietul elev e indoctrinat, inconstient, indobitocit si cu false perspective.
Dar e omul perfect al unei societati perfecte, nu? E umilitor sa nu ti se dea ocazia, de fapt dreptul de a-ti exprima propria identitate, de aceea cred ca a venit timpul sa schimbam ceva, chiar daca astfel nu vom mai lua zecele cu care sa ne laudam la mamic.
Obisnuiti ca cei la care se rastesc sa stea frumos, numerotati si aliniati in banci, cu capul plecat, profii sufera adevarate crize cand s gaseste cineva care sa le spuna ca valoarea si inteligenta nu au varsta si nici 10 la purtare.
Schimbarea onsta in a sti cand si cum sa te schimbi, sa te regasesti in acel cineva care sa dea lumea lor peste cap, pentru totdeauna.
UN ELEV DESPRE PROFESORI


